Corpul uman este format din celule de diferite tipuri. Acestea nu dureaza 60-100 de ani, cat speram ca trupurile noastre vor continua sa fie prin preajma, ci se uzeaza si sunt inlocuite, unele din ele foarte frecvent. Intr-adevar, pierdem milioane de celule in fiecare secunda. Celulele aflate de-a lungul intestinului sunt foarte solicitate, fiind scufundate in acid si bombardate de mancare semidigerata tot timpul. O celula a colonului are o viata de doar aproximativ 4 zile. Unele celule tin mai mult. Celulele din exteriorul intestinului, aflate departe de tot acel acid, pot trai pana la saisprezece ani. Exista si cateva celule care, odata disparute, dispar pentru totdeauna. Neuronii din mai multe zone ale creierului nu sunt niciodata inlocuiti, asa ca nu este o idee buna sa-i omoram cu cu lucruri de nimic, cum ar fi alcool, droguri, uitatul in exces la TV etc. In mod normal nu ne vedem ca pe o colectie de tesuturi corporale alcatuite din celule. Majoritatea dintre noi considera ca identitatea noastra este altceva, ceva nebulos, poate spiritual, care are de-a face cu constiinta sau chiar cu un suflet.
Istoricul si eseistul grec din sec. 1 Plutarh, s-a ocupat de problema schimbarii permanentei folosind paradoxul navei lui Tezeu. Pe masura ce parti din nava se uzau, ele erau inlocuite cu parti noi. Daca catargul se rupsese,era ridicat unul nou. Daca panzele se rupsesera, erau cusute, si asa mai departe. In cele din urma, nu mai ramasese niciuna din partile originale. Putem spune ca este aceeasi nava? Daca cineva ar fi facut o a doua nava, folosind toate partile care au fost folosite pentru inlocuiri, in timp ce prima nava ramanea noua si functionala, nu am considera niciodata ca a doua nava este aceeasi cu prima. Doua lucruri nu pot fi acelasi lucru. Daca nava reparata nu este aceeasi cu nava originala, cand a incetat sa fie aceeasi?
Daca identitatea noastra este inradacinata in experienta trecuta, ce se intampla atunci cand uitam aceasta experienta? (Anne Rooney)
